Magdalena Tâlvan

O platformă de învățare pentru elevi poate fi privită ca o condiție indispensabilă demarării unui proces de inițiere a unor programe de învățare de tip home schooling. Desigur, e doar un prim pas și este posibil să privim într-un viitor în care să existe mai multă deschidere pentru astfel de experiențe educaționale. Până atunci, lecții de calitate, realizate de profesori cu experiență și excelentă pregătire științifică și didactică pot deveni, în mediul virtual, modele strategice și prilej de reflecție pedagogică, necesare părinților ce acționează educativ, mai mult din instinct! Știm bine că există profesori foarte buni ce nu sunt atât de buni profesori, propriilor lor copii, în calitatea lor de părinți! Se întâmplă ca mulți părinți să nu aibă convingerea că profesorii de la clasă își fac datoria în mod responsabil. De ce să nu recunoaștem că, de foarte multe ori, caietele de notițe în clasă ale copiilor noștri ne pot oferi o imagine terifiantă, din însăși titlul lecției. Cum poate un părinte să monitorizeze activitatea școlară a copiilor lor atât timp cât nu îi este permisă participarea la lecții, în cele mai multe situații. Și chiar dacă i-ar fi permisă, cum și-ar putea organiza programul zilnic pentru a avea informații la zi despre ceea ce s-a predat, care este metoda valorificată, ce dificultăți posibile în învățare pot să apară, ce lacune există? Mediul virtual ar putea să găzduiască, într-un cadru bine organizat, modele de lecții elaborate în concordanță cu programa școlară, pentru toate disciplinele. Ideal ar fi să avem abordări diferite pentru aceeași temă pentru a acorda sprijinul în învățare în rezonanță cu unicitatea propriului copil, cu zonele de excelență academică dar și vulnerabilitățile sale, de orice natură ar fi ele. Așa aș putea să intervin conștient în a orienta procesul de învățare în sensul aprofundării, perfecționării într-un spațiu extracurricular, ales cu responsabilitate. Desigur, aș prefera ca acest demers să fie unul realizat împreună cu profesorul de la clasă, ori un consilier specilizat în acest sens și, de ce nu, chiar de către un consilier din mediul "virtual".