Cercetări recente, realizate la nivel mondial, demonstrează elocvent faptul că introducerea tehnologiilor informaționale și comunicaționale în procesul educaţional contribuie într-o mare măsură la îmbunătăţirea rezultatelor învățării elevilor. În primul rând, acest lucru se datorează adaptabilității sporite a acestora la nevoile de învăţare ale formabililor cât și a celor de predare ale profesorilor. În România anului 2015, mai există reticenţe evidente faţă de regândirea procesului de predare-învăţare, astfel încât tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor să fie parte din acest proces şi nu doar simple instrumente de lucru. Din acest motiv, majoritatea profesorilor din învăţământul preuniversitar, care folosesc TIC, apelează, în cele mai bune cazuri, la prezentări în PowerPoint şi, într-o măsură mult mai mică, la software educaţional. Însă TIC nu se reduce doar la atât. Există o serie întreagă de tehnologii, atât software cât şi hardware (de exemplu: tablele inteligente – smartboard) – care îndeplinesc atât funcţia de video proiector, cât şi pe cea de tablă normală, şi care vin în întâmpinarea profesorului, ajutându-l să lucreze cu elevii. Noile cerinţe ale profesionalizării cadrelor didactice gravitează in jurul utilizării Tehnologiilor Informaționale și Comunicaționale ca moment de referinţă în domeniul schimbărilor de fond în sistemele de învăţământ. Dotarea şcolilor şi asigurarea resurselor necesare, asigurarea calităţii în educaţie si învăţarea pe tot parcursul vieţii au fost si sunt deziderate necesare, dar insuficiente dacă nu sunt subordonate demersurilor de regândire a strategiilor de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Toate acestea vorbind din perspectiva formării de noi competenţe şi abilităţi care corespund unor profiluri de formare noi şi unei profesii didactice cu valenţe dinamice, pentru școala timpului prezent și a celui ce nu mai are răbdare cu noi, ori copiii noștri.